Mi-a venit așa… să scriu despre personajul care mi-a plăcut și impresionat cel mai mult. Sunt multe care îmi plac, dar dacă ar fi să aleg doar unul, atunci l-aș nominaliza pe Ivo. Ivo Salvini (La voce della luna – F. Fellini) este o combinație fascinantă între G. Leopardi și Pinocchio care întreprinde o călătorie printre vise și memorii. Dând crezare unor tainice voci care se aud din puțuri, Salvini pleacă în căutarea femeii ideale atât de asemănătoare cu misterioasa lună. În călătoria sa se întâlnește cu o serie de personaje aiurite și se împrietenește cu unul dintre ele, Gonnella, un fost prefect ajuns paranoic și nefericit. Continuându-și călătoria împreună, ei asistă la o petrecere organizată pentru a sărbători capturarea Lunii de către o monstruoasă maşină de treierat. În timpul transmiterii în direct a evenimentului toată lumea e total debusolată între sunete, dansuri și strigăte, excepție făcând doar Ivo Salvini și Gonnella – unul pentru că-i îndrăgostit, altul că-i nefericit – singurii, de fapt, capabili să înțeleagă fascinația și misterul nopții iluminată de aștrii și plină de tăcere.
