MOTO:

Cea mai mare dorință a oamenilor, fie că vor s-o recunoască, fie că nu, este următoarea: “Vreau să fiu lăudat!”. (E.M. Cioran)

Se afișează postările cu eticheta leapsa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta leapsa. Afișați toate postările

04.07.2011

Leapșă

Fără prea multe cuvinte introductive, tocmai am primit o leapșă de la Zuzu, care sună cam așa: "Numeşte 10 lucruri (care nu ţin de alte persoane ci doar de tine) care-ţi plac foarte mult şi cu care ai venit în contact în ultima lună. 5 dintre ele trebuie să poată fi oferite altui om care are nevoie de ele ca să fie fericit (acestea vor fi trecute drept ultimele cinci)".
Ar fi cam acestea:
1) Bicicleta mea cursieră. Îmi place tare mult și este chiar d-aia de curse, chiar daca un model mai vechi din 2004. Ușoară ca un fulg, albastră, suplă și elegantă atunci când sunt pe șosea cu ea mă simt foarte fericit și parcă nimic nu ne poate sta în cale fie deal, vânt sau furtună. I’m proud of it.
2) „O zi din viața unor pierde-vară de lux” de Vasile Tonoiu. Am trecut-o în prima parte nu pentru că nu aș da-o sau recomanda-o la nimeni, ci pentru că, probabil, nu ați gusta-o. Vasile Tonoiu este un scriitor dificil și îți trebuie o anumită „ureche” pentru a-l aprecia. Tonoiu este un filosof trăitor aproape obscur, dar este singurul filosof autentic de pe la noi, singurul care chiar scrie. Un filosof subtil și ironic, iar nu un pseudo-filosof ca Liiceanu. Pe lângă toate astea scrie și extraordinar de bine.
3) Noua mea pălărie albă gen „Al Capone”. Îmi e foarte simpatică și nu ies aproape niciodată din casă fără s-o port.
4) Pachetul meu de tutun DRUM care s-a terminat. Da’ nu vă pot spune ce fericit eram când după masă sau între mese mă așezam în fotoliu și îmi rulam, cu mânuțele mele, două-trei țigarete. Îi simt într-adevăr lipsa!
5) Stick-ul meu de 8 G pe care timp de o lună l-am crezut pierdut. L-am regăsit de curând și m-a bucurat tare mult. L-am cumpărat din Nampula, merge foarte rapid, ce să mai…îmi place foarte mult și mi-ar fi părut tare rău să nu-l mai găsesc.
6) O sticlă de gin Tanqueray. Este incredibil de bun și care, probabil, ar face pe multă lume fericită.
7) Iaurt cu fructe. îmi place tare mult iaurtul cu fructe și nu știu de ce nu prea mai mâncam în ultimul timp. E foarte răcoros și cred că, uneori, poate avea rezultate foarte bune.
8) Filmele mele vechi si cele noir. Îmi plac foarte mult filmele astea care mereu mă încântă și mă bucură nespus.
9) Ar mai fi șervețele de șters ochelarii. Eu sunt foarte neglijent cu ștersul ochelarilor sau a pantofilor, iar când mi-aduc aminte și îmi șterg ochelarii rămân uimit de rezultat. Deodată totul devine clar și limpede și nu vă pot spune ce satisfacție trăiesc.
10) Și ultimul lucru, dar cel mai proaspăt pe care îl am în minte, este un pepene galben devorat mai devreme. A fost fabulos de bun, așa cum îmi plăcea mie și cum nu mai mâncasem de ceva vreme.
Cam astea au fost micile și egoistele mele plăceri sau acte mărunte de fericire din ultima luna.