Nu prea ştiu cum să încep. Trebuie în primul rând să-i dau dreptate lui Paul, “ultimul comentator”. Dacă tot mai există blogul astă, ar trebui – aşa… măcar din respect – să mai scriu câte-o postare, sau măcar o postărică, na!, dacă îmi lipseşte inspiraţia. Aşa ca m-am apucat să scriu. Dar ce? Că după “pierderea identităţii” blogului, n-am mai avut nicio idee despre ce aş putea să scriu.
Să comentez diferite subiecte aflate la ordinea zilei, parcă nu-mi vine, şi oricum nu prea sunt la curent cu ele.
Să mă apuc să povestesc diferite chestii…nici asta - nu prea mă pricep.
Să încep să pun poze si clipuri…sunt deja destui care-o fac, chiar n-ar avea niciun rost.
***
O singură idee am despre ce aş putea scrie. Ideea nu poate fi surprinsă în două cuvinte, aşa că …să mă explic.
Am citit astăzi o postare pe blogul lui Bucurenci, pe care nu-l prea înghit, vă spui din capul locului. Dar din când în când mai ajung pe-acolo şi mai citesc ce scrie omu’. Aşa am făcut şi astăzi.
Mi-a atras atenţia o anume postare, în care Bucurenci ne spune cum defineşte el succesul. Şi ne spune că preia definiţia de la Eric Berne, care la rândul lui înţelege prin succes următorul lucru: SĂ FACI CEEA CE AI SPUS CĂ VEI FACE.
Deci, asta spune Bucurenci că înţelege prin succes. Şi oricum, să defineşti „succesul” este mult mai uşor decât să defineşti „succesurile”. De reţinut asta!
Poate că definiţia asta place – şi mie mi-a plăcut la început -, şi vi se pare că aşa stau lucrurile. Sau că pare o vorbă mare. O fi! Dar eu vreau să vă arăt că, de fapt, ea nu ne spune aproape nimic. Dar…..Dar nu mai înainte de a face un comentariu legat de ingeniozitatea lui Bucurenci.
Tovarăşul Bucurenci, dintr-un exces de zel, probabil vrând să ne arate cât îi di deştept, ţine să ne bage minţile în cap şi ne dă o lecţie de logică. Plecând de la definiţia succesului (să faci ceea ce ai spus că vei face), cu ajutorul unei operaţiuni logice imaginare, numită de domnia sa „obversie”, ne dă şi definiţia eşecului, adică: să nu faci ceea ce ai spus că vei face. Merită să reţinem câteva lucruri de aici: a) că nu există nicio „obversie”, cum elenibăscian spune Bucurenci, ci „obversiune”; b) că în nici un caz obversa propoziţiei „să faci ceea ce ai spus că vei face”, în cazul absurd că aceasta ar admite aşa ceva, deşi 99% nu admite, deci, în niciun caz obversa ei nu ar fi „să nu faci ceea ce ai spus că vei face”. Dar să trecem peste astfel de flecuri că nu despre ele vroiam să vorbesc, am făcut-o doar aşa…în treacăt.
Vroiam să vă arăt, aşa cum am înţeles eu definiţia succesului de mai sus, că respectiva definiţie este lipsită de sens, că de fapt nu ne spune nimic.
Dacă ea are un oarecare impact asupra celor care o citesc (cum a avut şi aspra mea…până m-am prins eu la o ţigaretă de şmecherie ), acest lucru se datorează numai unei anumite viclenii a „inconştientului colectiv”. Adică, în general, succesul este înţeles ca o realizare care implică un câştig material sau social (în mare vorbind). Clar spus: „Vreau să devin bogat!” sau „Vreau să devin cineva!”ş.a.m.d, şi dacă se întâmplă…atunci e simplu: ai avut succes, iar dacă nu, eşec.
Daaar…se poate şi altfel. Dacă eu, spre pildă, îmi propun să nu fac nimic toată ziua, şi chiar nu fac nimic toată ziua…va fi lumea de acord că am avut un succes? Sau, să presupunem că îmi propun ca în viaţă să nu realizez nimic…şi la capătul zilelor se va fi dovedit adevărat, iar întreb…va fi cineva de acord că am avut succes? Deşi am făcut ceea ce am spus că voi face, e destul de greu de susţinut că am avut succes.
Am putea s-o luăm chiar şi dinspre partea-ilaltă, de la eşec, aşa cum îl defineşte Bucurenci. Dacă cineva îşi spune că trebuie să omoare un copilaş drăgălaş şi nevinovat, dar nu va face acest lucru, pentru că, să spunem, îi dă la timp Dumnezeu mintea de pe urmă, şi nu va mai face ceea ce a spus că face. Putem să numim asta eşec? Nu prea cred.
În concluzie, succesul nu poate fi cuprins de-o simplă definiţie. Iar definiţia de mai sus nu este decât o simplă tautologie. Iar dacă cineva, cu spirit mai de fineţe, nu o vede aşa, atunci s-o ia ca pe-o antanaclază de genul „femeia este o femeie”, care ne spune un pic mai mult decât o tautologie. Dar nu-i cine ştie ce, cu unele excepţii.
Deci, cam aşa…
