Africa și vălul mayei

Africa nu este așa cum credem noi că este. Nu este așa cum pare să se desprindă din poze și filmlețe. Africa nu mai este “romantică”. În limba română există un cuvînt care descrie perfect atmosfera africană, ca dealtfel si din toate celelalte ţări considerate a face parte din așa-zisa “lumea a treia”. Este vorba de cuvîntul ŢIGĂNIE. Ei bine, vreți sau nu să credeți, acest cuvînt surprinde extraordiar de bine adevărata realitate. Acum se pune întrebarea: este un lucru bun sau rău? Eu cred că-i un lucru bun. Aș spune chiar că în aceste țări este atît de bine cît le-a permis natura. Mai mult chiar nu se putea. De unde și problema cu aceste țări: sunt condamnate din punct de vedere geografic și nimic nu poate schimba asta. Și, la drept vorbind, ce poţi face cînd sunt 35 de grade înca de la 6 dimineata, solul-i numai nisip, iar apă abia dacă-i de baut? Pai nu-ţi rămîne decît să faci parte din “lumea a treia”.
Pe de o parte, există o mare diferenţă între “la ţara” și orașe, dar diferenţa dintre orașele din “lumea a treia” și lumea occidentală este foarte mică. Diferenţa este mai mult din punct de vedere estetic decît orice altceva. Adică pieţele sunt încă amplasate pe trotuare, se acordă mai puţină importanţă curaţeniei, nu există un sistem de transport organizat cum trebuie și alte lucruri de genul ăsta. În rest găsești tot ce vrei: mall-uri, masini mari si bengoase, vile misto si fete frumoase.
Pe de alta parte, “la ţara” există o mai mare săracie și mai multe lipsuri, care - dupa mintea mea - nu se vor îmbunătăţi niciodată, ci doar vor dispărea. Așa cum la nivel global există tendinţa de urmanizare și de “metropolizare”, tot așa și în “lumea a treia” există acest trend. Totodată o poză în care apare o colibă de pământ și paie alaturi de un “taran african” ne lasă pe noi cu o impresie falsă. La vederea unei asemenea poze avem tendința să gîndim: “mamaaa miaaa ce primitivi sunt aștia”. Însă nu-i deloc așa. Acești oameni sunt foarte normli, inteligenți și cu telefon mobil în buzunar. Toate activitățile se desfășoară afară, lucru pentru care nu există nici un motiv să aibă o casă decentă. La noi se pune mare preț pe casa. Se poate munci și o viață întreagă pentru o casă. În Africa nu, ce rost ar avea. Fără curent electric și apă curentă, coliba este folosită mai mult ca adăpost de ploaie. În schimb, la noi, casa reprezintă un mic univers unde ne petrecem majoritatea timpului (ma refer la timpul liber). Dar acest lucru nu înseamnă neaparat că noi suntem mai evoluati (mental vorbind) decît africani. Suntem doar pic mai educati, dar asta este doar o diferență canitativă, iar nu calitativă.

Cateva poze de prin Africa (Mozambique)

Pa-pa Norvegia!

Astazi (10 august) este ultima zi in Hornsjoe si, implicit, in Norvegia.
Maine voi lua drumul spre Africa cu urmatorul traseu: Lillehammer – Oslo – Istanbul (Turcia) – Johannesburg (Africa de Sud) – Maputo (Mozambic, sud) – Nacala (Mozambic, nord) – ITOCULO (destinatia finala).
Itoculo este unul dinte cele mai faine locuri. Situat la propriu “in the bush” sau, altfel spus, in mijlocul jungle, Itoculo este totusi situat la 80 km de orasul Nacala, iar Nacala este cel mai misto oras din Mozambic. In Nacala sunt o gramada de DIs, la fel ca mine, si totodata locul de intalnire al DI-ailor. Deci, o sa ma duc des in Nacala sa ma intalnesc cu diferiti prieteni si tot acolo o sa am acces la internet, din cand in cand.

Cum a fost experianta in DRH-Norway?
Un lucru este sigur, nu se poate exprima in cuvinte. Pur si simplu este ceva care nu se poate intelege decat personal si la fata locului. Este imposibil sa-ti faci o idee cat de cat clara despre ce se intampla in aceste scoli (fie ele situate in Anglia, Danemarca sau Norvegia) daca nu treci prin una din ele.
De exemplu sunt unii care vin aici si nu reusesc sa se acomeodeze sau nu le place si pleaca acasa. Sunt altii carora le place si se acomodeaza dar sunt dati afara. Si sunt altii care termina programul si pleca in Africa sau India in proiect.
Scolile astea nu sunt lipsite de un anumit “program politic”. “ Common time, common work si common life” astea sunt principiile de baza. A…si mai sunt doua cuvinte cheie, fara de care acest program n-ar avea farmecul pe care-l are: challenge si meeting. Si de aici incepe distractia!
Exista, sa spunem, un anumit profil: docil, harnic etc. Daca nu “aduci” cu profilul respectiv, atunci trebuie sa fii “reeducat”.
De pilda, daca esti mai lenes, ei te imping de la spate ca sa fii mai harnic. Daca nu-ti faci “study point”-urile cand trbuie, ei te “bat la cap” pana le faci. Si tot asa...
In programul asta trebuie sa faci 40.000 de NOK si 850 de puncte (study). Aia 40.000 arata ca esti suficient de harnic (eu am terminat banii astia de acum doua luni), iar punctele arata ca mai si inveti ceva. Alea 850 de puncte nu le-am terminat nici acum. In seara asta am mai facut cateva, dar tot n-am cum sa le termin. Si asta dupa ce m-au batut la cap 6 luni.
In fiecare saptamana aveam “team meeting” in care se discuta probleme de rigoare, printre care si punctele. Am fost pe ultimul loc la puncte inca de la inceput. Evident ca tot timpul imi spuneu sa fac puncte...eu promiteam ca pana la urma o sa le fac...ei nu, ca trebuie sa le fac acum...eu nu le faceam ca n-aveam chef...ei iar ma bateau la cap... mie iar imi pierea tot cheful de studiat, dar pana la urma le faceam. Insa nici atunci nu era bine...ca, vezi tu, le faceam numai cand vroiam eu...si nu-i bine.
Dar nu d-asta m-au dat afara de doua ori, o data am fost intr-un grup de 6 si am avut ceva probleme cu alcolul (nu ai voie sa bei in scoala), iar a doua oara ma banuiau pe mine ca aduc droguri in scoala (nu era adevarat, ca d-aia mai sunt aici). Dar cel mai mult eu cred ca ei isi doreu sa ma “agate” cu ceva. Cand am avut probleme cu alcolul (din aia 6, 4 au fost trimis acasa) si ne-au spus la toti ca suntem dati afara, reactia mea a fost : “bine, domnle, plec acasa” atata le-a zis. Ceilalti nu erau la prima abatere, dar tot vroiam sa ramna...Dar i-au dat afara. A doua oara eram singur, aveam “midway status meeting” e cel mai important din tot programul. La inceputul meeting-ului tac-pac sunt dat afara. Eu iar: “da, domne’, nu v-am spus ca plec daca credeti ca nu sunt suficient de bun pentru comunitatea asta”. Iarasi nu a fost bine. Ei sunt obisnuiti ca atunci cand dau pe cineva afara, persoana respectiva sa protesteze, sa argumenteze, sa se certe...Io nimic! Au incercat ei sa ma intarate, imi ziceu sa le demonstrez ca nu-i adevarata treba cu drogurile. Eu le-am zis doar ca nu-i adevarat. Ei nu, ca se le dmonstrez. Eu le-am zis ca nu le demonstrez nimic si ca plec acasa. Am mai vorbit noi ce-am mai vorbit, se tot plangeu de mine, ca la finalul meeting-ului sa ma roage sa mai raman, s-o iau ca pe un challenge :). Bine, o luna mai tarziu s-au convins singuri ca eu aveam dreptate.
Si uite asa am terminat programul. Nu pot sa spun ca scoala e foarte fericita. Si asta pentru ca l-am terminat asa cum am vrut eu, iar nu asa cum au vrut ei.
Pe curand!