Tot urmărind cu atenţie comentariile şi analizele de dinainte şi de după fiecare meci mai interesant, nu pot să mă mai abţin şi trebuie să comentez şi eu.
Ei bine, am remarcat importanţa care se dădea şi se dă în continuare antrenorilor şi, mai ales, strategiilor, tacticilor, planurilor de parcă urma sau să asistăm sau tocmai asistasem la o partidă de şah. Comparaţia unui meci de fotbal cu o partidă de şah am auzit-o de foarte multe ori, şi mărturisesc că nu prea mi-am dat seama de unde vine. Poate pentru că, se zice, fotbalul e sportul rege şi cum la şah se ştie că avem de-a face cu un rege, de aici comparaţia? Or poate, din cauza nevestelor de fotbalişti care toate sunt numai una şi una ca nişte regine şi poate de aici comparația, cine ştie?
Treaba cu logica şi filosofia fotbalului, cu explicațiile care se oferă după meciuri, cu tacticile şi stratagemele duse la extrem, într-un sport ca fotbalul, m-au dus cu gândul la logica lui Caragiale şi filosofia istoriei la Tolstoi şi m-au uimit cât de bine se potrivesc ele fotbalului în comparaţie cu aberaţiile care e spun acum.
Începem cu logica fotbalului că-i bună şi de propedeutică pentru o astfel de filozofie, iar filosofia o lăsam pentru alta dată.
Ca să fie totul clar facem apel la un exemplu concret.
Deci, scopul pe care îl urmăreşte echipă Steaua, de pildă, este s-o bată pe Dinamo, să zicem; precum desigur planul dinamoviştilor e să-i bată pe stelişti. Dacă nu s-o întâmpla cea dintâi, are să se întâmple cea de-a doua...şi dacă nu s-o întâmpla nici una, nici alta, atunci tot are să se întâmple ceva.
Dacă s-o întâmpla, cum cred unii, să bată Steaua pe Dinamo, atunci o să facă Becali chef mare şi Borcea are să se facă ursuz de tot; iar, cum cred alţii, la din contră...viceversa. Putem însă afirma cu siguranţă că şi unuia şi altuia le-ar părea bine să facă chef.
Cam asta ar fi, deci, logica după care se ghidează fotbalul, şi în niciun caz una ascunsă şi complicată, pe care o folosesc jurnaliștii sportivi atunci când vor să răspundă la întrebări de genul „de ce a pierdut echipa X?” şi fac, pentru asta, emisiuni de cate doua ore, iar la final răspunsul tot obscur e. Conform logicii caragialeşti, atât de adevărată, răspunsul la tulburătoarea întrebare este „pentru că cealaltă echipă, Y, a câştigat”.
Ei bine, am remarcat importanţa care se dădea şi se dă în continuare antrenorilor şi, mai ales, strategiilor, tacticilor, planurilor de parcă urma sau să asistăm sau tocmai asistasem la o partidă de şah. Comparaţia unui meci de fotbal cu o partidă de şah am auzit-o de foarte multe ori, şi mărturisesc că nu prea mi-am dat seama de unde vine. Poate pentru că, se zice, fotbalul e sportul rege şi cum la şah se ştie că avem de-a face cu un rege, de aici comparaţia? Or poate, din cauza nevestelor de fotbalişti care toate sunt numai una şi una ca nişte regine şi poate de aici comparația, cine ştie?
Treaba cu logica şi filosofia fotbalului, cu explicațiile care se oferă după meciuri, cu tacticile şi stratagemele duse la extrem, într-un sport ca fotbalul, m-au dus cu gândul la logica lui Caragiale şi filosofia istoriei la Tolstoi şi m-au uimit cât de bine se potrivesc ele fotbalului în comparaţie cu aberaţiile care e spun acum.
Începem cu logica fotbalului că-i bună şi de propedeutică pentru o astfel de filozofie, iar filosofia o lăsam pentru alta dată.
Ca să fie totul clar facem apel la un exemplu concret.
Deci, scopul pe care îl urmăreşte echipă Steaua, de pildă, este s-o bată pe Dinamo, să zicem; precum desigur planul dinamoviştilor e să-i bată pe stelişti. Dacă nu s-o întâmpla cea dintâi, are să se întâmple cea de-a doua...şi dacă nu s-o întâmpla nici una, nici alta, atunci tot are să se întâmple ceva.
Dacă s-o întâmpla, cum cred unii, să bată Steaua pe Dinamo, atunci o să facă Becali chef mare şi Borcea are să se facă ursuz de tot; iar, cum cred alţii, la din contră...viceversa. Putem însă afirma cu siguranţă că şi unuia şi altuia le-ar părea bine să facă chef.
Cam asta ar fi, deci, logica după care se ghidează fotbalul, şi în niciun caz una ascunsă şi complicată, pe care o folosesc jurnaliștii sportivi atunci când vor să răspundă la întrebări de genul „de ce a pierdut echipa X?” şi fac, pentru asta, emisiuni de cate doua ore, iar la final răspunsul tot obscur e. Conform logicii caragialeşti, atât de adevărată, răspunsul la tulburătoarea întrebare este „pentru că cealaltă echipă, Y, a câştigat”.
