Despărţire

Intervalul mare dintre ultimele două postări nu este deloc întâmplător. El mărturiseşte mut ceva. Ce?...cum?...şi în ce fel?...are mai puţină importanţă. Contează numai că mă voi despărţi de nobilissima îndeletnicire, poate chiar instituită de mine, aceea de critic de blog. Nu-o voi face însă pe uşa din dos, ba dimpotrivă, mă voi despărţi cât se poate de OK. Şi asta pentru că cineva a căutat-o cu lumânarea, poate atunci când nu-l mânca nicăieri. 
În continuare, mai puţin postarea care va urma, voi scrie despre lucruri mai puţin cunoscute, despre „lucruri” care mi se vor părea drăguţe şi care ar putea stârni un pic de curiozitate; cu alte cuvinte, despre „lucruri” exotice.

LATER EDIT: Nu m-am tinut de cuvant. Ha!

Mazemania sau blogul onest

Evident că prima întrebare care mi s-a strecurat în minte, când am văzut titlul acestui blog – exact, alta nu putea să fie – a fost: „ ce naiba înseamnă şi de unde vine un asemenea titlu?”. Spre norocul meu, totul s-a lămurit foarte repede. Mă speriasem degeaba. Mazemania nu-i decât ţara în care trăim;cu bune şi cu rele, dar mai ales cu rele (când am plecat dimineaţă de-acasă – bine, nu chiar dimineaţă -, apa nu curgea; când am venit mai acuşica, adică mai pe seară, apa tot nu curgea; şi toate astea fără nici un preaviz ). Aşa că duşul l-am amânat şi m-am apucat să scriu pe blog. Oricum nu mai scrisesem nimic c-am de multişor şi mă simţeam un pic mai mult vinovat.
Să revin, deci, la ce spuneam. Da’ chiar! Ce spuneam? Aaaa…deci cum spuneam mai sus, Mazemania este un blog despre România în general şi despre Sibiu în special. Poţi afla aici o grămadă de chestii despre ce se mai întâmplă prin Sibiu: despre politică, oameni simpli, poveşti de tot felul, opinii, blogări sibieni şi plus multe alte felurite subiecte care ne fac viaţa mai…- aici eram pornit să completez punctuleţele cu o culoare: roz; sau poate portocalie; şi verde mergea; nu era rău nici maro. Dar, cu o ultimă urmă de simţ poe(i)tic, mi-am zis: „păi ce fac frate!?... iar folosesc figuri d-astea stilistice clasice…păi aşa nu se mai poate…” aşa mi-am zis; şi am lăsat punctuleţe din neputinţă de a le completa.
Dar să revin la blog – nu ştiu ce dracu’ tot divaghez atâta. Ce mi-a plăcut mie la blog, adică ce mi-a atras mie atenţia sau, cu alte cuvinte, ce am remarcat io când am răsfoit prima dată pagina aceasta virtuală, căci cel mai bine surprind eu caracteristica blogului întâia dată, când, făcând clic pe un link, şi, apoi, prin cine ştie ce mijloace miraculoase, mi se umple, cu greu de multe ori, monitorul (io am net prin modem de la Vodafone, d-ăla cu viteză mică, că-i mai ieftin ) şi, în cele din urmă, îmi apare sub nas un blog nou, atunci deci prind eu cel mai bine ce e se surprins. Acum că v-am lămurit, sper, să spun şi ce mi-a atras mie, în special, atenţia. Deci, cel mai mult mi-a plăcut un anume aer de onestitate pe care pare să-l degajeze postările acestui blog; bunul simţ cu care tratează subiectele; modul onest de a le aborda şi comenta; stilul senin, modest şi simplu, fără pretenţii se superoriginalitate stilistică, fără tot felul de scălâmbări de blogăr şi de blog – de la care nici subsemnatul blog nu face excepţie.
Cam asta am remarcat eu demn de menţionat.
În rest… toate bune şi un pic frumoase că au dat ăştia drumul la apă!

Avem un câştigător

Gata, din acest moment avem un câştigător. Premiul pentru cel mai prost blog este acordat lui www.zoso.ro.
Să spun, mai întâi, în ce contă mult nerâvnitul premiu şi mai pe urmă o să argumentez modul în care s-a luat această decizie, care pe unii s-ar putea să-i surprindă.
Cum am promis la început marele premiu constă într-o carte cu totul, dar cu totul specială. Este vorba de o carte fabulos de prost scrisă, o carte care poartă numele de roman, dar care n-ar merita nici numele de rânduri scrise pe hârtie…atât de prost inspirate sunt şi fără de rost. Cartea se numeşte „Romanul românesc pervers” de Kiki Vasilescu. Vă-o recomand cu cea mai mare plăcere, dacă vreţi să vedeţi ce înseamnă să scrii foarte foarte prost.
Să trecem acum la justificare acordării premiului; nu de alta, dar să nu creadă cineva c-am acordat premiul pe nemeritate.
De www.zoso.ro am auzit şi io ca tot blogăru’, şi după ce am trecu o dată pe-acolo n-am mai simţit nevoia să mai trec iarăşi. Asta pană când – în timpul muncii de cercetare, spre folosul concursului – am ajuns pe www.zelist.ro unde am văzut că Zosolino al nostru e în top. Evident că am devenit repede curios, amintindu-mi bine că www.zoso.ro nu mă impresionase de fel. Să-o fi schimbat, domne’, mult în bine, mi-am zis, şi m-am pornit să văz.
Nu mică mi-a fost mirarea când am văzut acelaşi blog. Şi atunci m-am întrebat şi io, ca prostu’, cum se spune: de ce, domne’, e acesta cel mai bun blog? Văd acolo, pe zelist.ro, un butonaşi cu cele mai importante postări ale lui Zosolino. În capul listei tronează „Mihaela Rădulescu e antifumat”, care constă din posterul arhicunoscut, plus un mic textuleţ adăugat, care însă nu depăşeşte ingeniozitatea copiilor; când aflaţi cu carioca în mână în faţa unui poster nu se pot abţine să nu-i schiţeze o mustaţă. Deci asta e cea mai importantă postare.
Nu m-am oprit aici, am mers ai departe. Mai departe ce să vezi? Tot felul de ştiri mărunte, care apar peste tot; nimic, sincer, interesant.
Atunci am înţeles că ăia de pe zelist.ro se ocupă de cantitate, şi nu de calitate. Aşa că m-am hotărât să întorc site-ul invers. Zis şi făcut; am luat laptopul, l-am răsucit la 180 de grade, iar rezultatul a fost clar: www.zoso.ro câştigător detaşat.
Nu-mi rămâne decât să-i doresc să se bucure de lectură aşa cum se cuvine, căci sunt şanse serioase ca lui Zoso să-i placă premiul câştigat, pe merit, zic io.