Împotriva societăţii perfecte

Am fost iar plecat  vreo trei zile prin Norvegia. De data asta în Trondheim, cam 600 km mai la nord de Oslo. Asta a însemnat  multe ore cu maşina şi o grămadă de timp în care îţi pot trece atâtea prin cap.

Să vă dau un exemplu.

Eram în maşină şi mă uitam pe geam la frumoasele peisaje ale Norvegiei. Şi mă întrebam ce altceva mai are această ţară în afară de peisaje. Ce altceva mai oferă Norvegia, ţara cu cel mai ridicat nivel de trai din 2003 încoace? Şi mi-a fost foarte dificil să răspund, căci între timp îmi venise în minte o vorbă a unui filosof german, Heidegger. Ei bine, băiatul ăsta spunea pe undeva că „esenţa vieţii constă în faptul de a fi grea”. Şi dacă Heidegger avea dreptate – şi eu cred că avea -, atunci această esenţă a vieţii (sensul ei) este invers proporţional cu gradul de civilizaţie şi bunăstare. Asta înseamnă că viaţa îşi pierde sensul în ţările foarte dezvoltate, unde totul este perfect şi bine organizat. Să nu fie asta una dintre cauzele sinuciderilor din ţarile dezvoltate? În ţările din lumea a treia sinuciderile sunt foarte scazute în comparatie de ţările dezvoltate.

Această convingere  mi-a fost şi mai mult întărită de unii oameni care s-au întors din Africa. Toţi pot afirma că, în cele din urmă, africanii sunt fericiţi. Şi unde poate fi viaţa mai grea decât în fundul Africii? De unde, atunci, această fericire? Dacă ne întoarcem iar la vorba lui Heidegger, înseamnă că viaţă africanilor, tocmai pentru că este grea, e plină de sens. Şi de aici fericirea lor.

Ba şi mai mult, aseară când am revăzut filmul meu preferat (La Dolce Vita), şi având gândurile de mai sus în minte, am remarcat o frază pe care nu o remarcasem în mod special până acum: „Este mai bună o viaţă mizerabilă, decât existenţa protejată de o societate organizată în care totul este prevăzut, calculat şi perfect”.

Şi îmi vine în minte imaginea unei negrese din Nigeria, care încerca să-şi imagineze cum ar arăta viaţa în ţările dezvoltate, în care  toate problemele dispar şi unde ai tot ce-ţi trebuie: „Probabil că viaţa e atât de frumoasă, încât ai vrea să trăieşti veşnic”.  Şi totuşi în ţara cea mai organizată, în care totul este aşa cum trebuie, oamenii nu sunt fericiţi, şi au o rată a sinuciderilor foarte mare. Şi asta pentru că  Norvegia, cu excepţia peisajelor şi niscaiva blondine frumuşele, nu prea are nimic de oferit.

Aşa că bucuraţi-vă de viaţa din România, căci în Norvegia ea nu prea are cine ştie ce sens.

Câteva păreri despe politică

Ultimele alegeri parlamentare le-am trait la intensitate maximă. Eram în Bucureşti, aveam cu cine să mă contazic, cu cine să discut şi am urmărit tot ce s-a întamplat în acea zi. Apoi au urmat zilele de după, când ne-am întrecut toţi în speculaţii.
Alegerile astea au trecut pur şi simplu pe lângă mine fără să le fii simţit “farmecul”. Nici n-am votat. N-am avut cum, dar mi-ar fi plăcut să votez.
Dacă aş fi votat, atunci aş fi votat cu Băsescu. Şi în primul tur şi în al doilea.
Nu sunt un fan al lui Băsescu, dar nu văd altă soluţie. Crin Antonescu era prea în spate, n-avea cum să intre în turul al doilea.
Geoană preşedinte nu este o soluţie.
Asta-i raţionamentul!
Deci, aş fi votat cu Băsescu.
De ce aş fi votat cu Băsescu?
Deoarece nu cred că România se poate schimba peste noapte, doar prin schimbarea preşedintelui.
Nu cred că traiul românilor simpli se va schimba odată cu schimbarea preşedintelui. Nu cred că românii vor trăi mai bine dacă va fi Geoană preşedinte.
Ce se schimbă, totuşi, odată cu schimbarea preşedintelui sau a partidelor? După parerea mea, se schimbă jocurile de interese. Motiv pentru care, cei ce vor resimţi aceste schimbări sunt cei care sunt implicaţi în politică, care au legătură cu politica, cei care au interese în politică.
În ce-o priveşte pe România, ea îşi urmează cursul ei domol spre schimbare. România merge într-o direcţie, dar are motorul uzat şi vechi, iar din această cauză mege încet. Aşa că nu contează şoferul sau cât de mult se apasă acceleraţia. România merge aşa cum ştie ea: domol, dar merge.
Ei bine, la ce bun să schimbă şoferul? De ce să mai pierdem timp cu schimbările? Mai ales că acum România pare să urce o pantă. Dacă se schimbă acum şoreful, există riscul să i se oprească motorul. Vedeţi voi, încă nu-i obişnuit nu maşina. Unde mai pui că trebuie să-şi adune toţi tovarăşii să-i ia cu el, si aşa mai departe.
D-aia aş fi votat cu Băsescu!

La fotbal

Duminica trecută vreme frumoasă în Norvegia. Cum nu se ştie cât tmp mai prindem aşa o vreme, pornim vreo câţiva înspre Oyer să jucăm fotbal. Sus în Hornsjo era zăpadă şi nu puteam să jucăm aşa cum se cuvine, aşa că am coborât mai jos vreo 600 de metri, şi am reuşit în acest fel să fentăm stratul subţire de zăpadă.

În acest moment la balon o vedem Veronika ( din Republica Cehă), achiziţionată pe gratis probabil de la vreo firmă din Praga. Pare foarte hotărâtă să spargă balonul în bucăţi.




Din păcate urmarea fazei nu este pe măsura aşteptărilor. Pe semne că nu degeaba au lăsat-o să plece liberă de contact cei din Praga.








Alături îl putem vedea într-o acţiune de contra-atac eşuat, transformat, pe semne, în atac poziţional, pe Marco din Portugalia.










Iuris din Latvia, adică din Letonia, urmărind cu maximă atenţie jocul.









Prima jumătate a meciului. Scorul era în continuare foarte strâns: 3-2 şi noi aveam mare nevoie de o pauză. Dacă ar fi să tragem o concluzie de ansamblu a primei reprize, aceea ar fi cu siguranţă că ambele echipe stau foarte prost la capitolul “condiţie fizică”.







A două parte se reia cu mare poftă de joc din partea ambelor echipe. Fază şcoală: un-doi rapid…







…şi Ana (România) este depăşită clar de conaţionalul ei, Iulian, faza finalizându-se cu un gol super-spectaculos :))







Ana se enervează foarte tare şi porneşte intr-o acţiune pe cont propriu…












…însă, din păcate, are probleme la finalizare.










...
Meciul se termină cu victoria ambelor echipe, urmează strângeri de mână.
Apoi cum se face după un meci de fotbal, întreaga echipă porneşte la supermarket cu gândul de a pune mâna pe câteva beri, meritate de altfel. Dar, ce să vezi…Sistemul norvegian ne-a jucat o festă. Ştiam deja care este treaba cu alcoolul în Norvegia, anume că după ora 20:30 nu mai poti cumpăra alcool. Care alcool aici înseamnă nişte bere la cutie, şi alte câteva chestii foarte uşoare, sau, cu alte cuvinte, panarame. Deci ceva tărie nici nu se pune problema. Deci, cum spuneam, cam ştiam care este treaba. Însă se pare că n-o ştiam până la capăt. Căci după ce ne-am prezentata la casă cu berile in coş, am aflat că în week-end nu se vinde niciun fel de alcool. După ce că n-au bere bună, în week-end nici p-aia n-o poţi cumpăra. Vă puteţi închipui ce feţe am făcut, şi abia, abia am dat drumul berilor din mână. Până la urmă ne-am resemnat şi am băut iarăşi un ceai fierbinte când am ajuns acasă.
Aşa că, vă rog, beţi un pahar în cinstea mea. Şi nu uitaţi că există locuri în lumea asta unde nu poţi cumpăra aşa uşor un pahar de băutură.
Hai noroc!!!