Ce bine ca s-au dus!!

Deci, am ajuns acasă. Asta-i partea cea buna. Partea proasta este ca am ajuns chiar in preajma Paștelui. Mie nu-mi plac sărbătorile, la drept vorbind chiar le urăsc. Sunt multe motive pentru care nu-mi plac.
Nu-mi plac deoarece oamenii in preajma celor doua mari sărbători se schimba, iar mie mi se par a fi foarte superficiali. Mie îmi plac oamenii care sunt “buni” tot timpul anului, nu doar de sărbători.
Nu-mi plac pentru ca de sărbători toata lumea are vacanta, toți sunt acasă. Dai de ei peste tot sau nu dai deloc. Toata armonia de peste an este data peste cap.
Nu-mi plac sărbătorile pentru faptul ca trebuie sa suni pe toata lumea si toata lumea te suna si se spun mereu aceleași chestii an de an fara încetare.
Nu-mi plac pentru ca se mănâncă foarte mult. Inclusiv eu care nu mănânc cine stie ce de speriat, nu reușesc sa scap. Sa nu mai vorbim de băutura. Îmi trebuie cel puțin doua saptamani sa-mi revin la normal.
Mi-au plăcut însa sărbătorile in Mozambic, aproape nici nu am simțit c-au fost.
Dar acum este mai bine. Sărbătorile au trecut, iar eu sunt din nou acasă, acasă la mine in Slobozia. Nu o sa raman foarte mult pe-aici, vreo trei luni, caci voi pleca iarăși, de data asta definitiv. Vacantele, însa, mi le voi face in Romania. 

Romania, I’m coming!!!

Fever!

Ieri după-amiază am început să mă simt un pic ciudat. Era începutul unei febre moderate. Dar pe lângă asta a început să mă doară în piept, mai clar spus de câte ori înghit ceva simt o durere acută de-a lungul faringelui. E ca și cum faringele ar fi prea mic pentru o sorbitură de apă și cineva trebuie s-o îndese ca să ajungă în stomac. Pe lângă asta mai este și febra moderată, care are cumva legătură cu durerea musculară pe care o resimt. Mușchii nu mă dor foarte tare, este o durere plăcută, doar că nu prea îmi permite să stau în picioare. Motiv pentru care ultimele 24 de ore le-am petrecut mai mult pe orizontală.
Mie, de câte ori am fost bolnav, mi-a plăcut să suport singur, să nu fie nimeni prin preajmă. Îmi place să fiu doar eu și cu durerea mea. Mi-aduc aminte acum câțiva ani când aveam din trei in trei luni niște dureri de stomac teribile. Sau, cel puțin, așa credeam eu. Durerile astea mă țineau aproape o zi întreagă, după care încă o zi după mă recuperam și apoi totul revenea la normal. Am suportat durerile astea „de stomac” ani de zile, până când într-o zi n-am mai suportat si m-am dus la urgente.
Ei bine, băieții de la urgență nu au găsit nici urmă de durere de stomac, ci ditamai peritonita, adică o apendicită coaptă de mai avea puțin și plesnea.
Au trecut ani buni de când n-am mai petrecut ceva vreme cu durerile mele. De când mi-au scos băieții peritonita n-am mai avut nici o problemă. Bine, durerile de acum nu se compară cu cele „de stomac” pe care le aveam în trecut, astea sunt o nimic toată. Dar e totuși plăcut să ai mici momente de delir.