O postare de pe blogul Ionoukăi mi-a resuscitat astăzi nişte gânduri. Pe scurt, dilema ar fi aceasta: există identitate între blogăr şi blog? Sau, altfel spus, este persoana din spatele blogului aceeaşi cu cea care ni se prezintă pe blog?
Răspuns: NU
Bine, acum nu zic că n-or fi şi coincidenţe. Cu toate astea, n-o s-o bag p-aia cu excepţia care confirmă regula ca să-mi susţin ideea, căci nici nu-i nevoie, şi nici blogăreala nu-i vreo ştiinţă.
În principiu, ce-aş vrea să spun a fost foarte frumos redat de Bergman în filmul Bildmakarna. O tânără şi frumoasă actriţă (dar dintr-o bucată), o întâlneşte pe geniala scriitoare (o babă de vreo 80 de ani) a pieselor pe care ea le juca. Cum nu prea-şi ţinea gura, la un moment dat o bagă p-asta: „Cum poate o babă ca tine să descrie lucrurile alea aşa de frumoase, de fascinante?”. Răspunsul babii este pe măsură: „Un scriitor nu descrie lucrurile aşa cum sunt, ci aşa cum ar fi vrut să fie”.
Da’ să revenim la blogurile noaste. Cam aşa ceva se întâmplă şi pe bloguri, chiar dacă din alte motive şi prin alte mijloace. Trebuie însă spus că lucrurile astea se întâmplă mai mult inconştient, decât conştient, iar de vină este chiar blogul. Adică libertatea totală oferită de blog. E ca atunci când trebuie să te descrii unei persoane complet necunoscute. Persoană descrisă în descriere este o construcţie a fiecăruia, necoincizând total cu persoana reală, şi asta în ciuda totalei sincerităţi de care poate da cineva dovadă. Motivul este simplu: ori descrii acea persoană care ai vrea să fii, ori spui anumite lucruri despre tine, dar tăinuieşti sau omiţi altele. În ambele cazuri rezultatul este acelaşi.
Aşa şi cu blogu’. Te pui în faţa unei pagini virtuale, postezi, comentezi…şi pac-pac a ieşit blogul, care trage după el un blogăr - vrei, nu vrei – construit. Oricum, ideea este că, de obicei, blogărul cel adevărat diferă de blogărul de pe blog, cum, de fapt, se poate ca blogărul cel adevărat să fie ăla/aia de pe blog, şi să fie construit celălalt, adevăratul.
Boh! Cine ştie?! Io nu.
Răspuns: NU
Bine, acum nu zic că n-or fi şi coincidenţe. Cu toate astea, n-o s-o bag p-aia cu excepţia care confirmă regula ca să-mi susţin ideea, căci nici nu-i nevoie, şi nici blogăreala nu-i vreo ştiinţă.
În principiu, ce-aş vrea să spun a fost foarte frumos redat de Bergman în filmul Bildmakarna. O tânără şi frumoasă actriţă (dar dintr-o bucată), o întâlneşte pe geniala scriitoare (o babă de vreo 80 de ani) a pieselor pe care ea le juca. Cum nu prea-şi ţinea gura, la un moment dat o bagă p-asta: „Cum poate o babă ca tine să descrie lucrurile alea aşa de frumoase, de fascinante?”. Răspunsul babii este pe măsură: „Un scriitor nu descrie lucrurile aşa cum sunt, ci aşa cum ar fi vrut să fie”.
Da’ să revenim la blogurile noaste. Cam aşa ceva se întâmplă şi pe bloguri, chiar dacă din alte motive şi prin alte mijloace. Trebuie însă spus că lucrurile astea se întâmplă mai mult inconştient, decât conştient, iar de vină este chiar blogul. Adică libertatea totală oferită de blog. E ca atunci când trebuie să te descrii unei persoane complet necunoscute. Persoană descrisă în descriere este o construcţie a fiecăruia, necoincizând total cu persoana reală, şi asta în ciuda totalei sincerităţi de care poate da cineva dovadă. Motivul este simplu: ori descrii acea persoană care ai vrea să fii, ori spui anumite lucruri despre tine, dar tăinuieşti sau omiţi altele. În ambele cazuri rezultatul este acelaşi.
Aşa şi cu blogu’. Te pui în faţa unei pagini virtuale, postezi, comentezi…şi pac-pac a ieşit blogul, care trage după el un blogăr - vrei, nu vrei – construit. Oricum, ideea este că, de obicei, blogărul cel adevărat diferă de blogărul de pe blog, cum, de fapt, se poate ca blogărul cel adevărat să fie ăla/aia de pe blog, şi să fie construit celălalt, adevăratul.
Boh! Cine ştie?! Io nu.