Pa-pa Norvegia!

Astazi (10 august) este ultima zi in Hornsjoe si, implicit, in Norvegia.
Maine voi lua drumul spre Africa cu urmatorul traseu: Lillehammer – Oslo – Istanbul (Turcia) – Johannesburg (Africa de Sud) – Maputo (Mozambic, sud) – Nacala (Mozambic, nord) – ITOCULO (destinatia finala).
Itoculo este unul dinte cele mai faine locuri. Situat la propriu “in the bush” sau, altfel spus, in mijlocul jungle, Itoculo este totusi situat la 80 km de orasul Nacala, iar Nacala este cel mai misto oras din Mozambic. In Nacala sunt o gramada de DIs, la fel ca mine, si totodata locul de intalnire al DI-ailor. Deci, o sa ma duc des in Nacala sa ma intalnesc cu diferiti prieteni si tot acolo o sa am acces la internet, din cand in cand.

Cum a fost experianta in DRH-Norway?
Un lucru este sigur, nu se poate exprima in cuvinte. Pur si simplu este ceva care nu se poate intelege decat personal si la fata locului. Este imposibil sa-ti faci o idee cat de cat clara despre ce se intampla in aceste scoli (fie ele situate in Anglia, Danemarca sau Norvegia) daca nu treci prin una din ele.
De exemplu sunt unii care vin aici si nu reusesc sa se acomeodeze sau nu le place si pleaca acasa. Sunt altii carora le place si se acomodeaza dar sunt dati afara. Si sunt altii care termina programul si pleca in Africa sau India in proiect.
Scolile astea nu sunt lipsite de un anumit “program politic”. “ Common time, common work si common life” astea sunt principiile de baza. A…si mai sunt doua cuvinte cheie, fara de care acest program n-ar avea farmecul pe care-l are: challenge si meeting. Si de aici incepe distractia!
Exista, sa spunem, un anumit profil: docil, harnic etc. Daca nu “aduci” cu profilul respectiv, atunci trebuie sa fii “reeducat”.
De pilda, daca esti mai lenes, ei te imping de la spate ca sa fii mai harnic. Daca nu-ti faci “study point”-urile cand trbuie, ei te “bat la cap” pana le faci. Si tot asa...
In programul asta trebuie sa faci 40.000 de NOK si 850 de puncte (study). Aia 40.000 arata ca esti suficient de harnic (eu am terminat banii astia de acum doua luni), iar punctele arata ca mai si inveti ceva. Alea 850 de puncte nu le-am terminat nici acum. In seara asta am mai facut cateva, dar tot n-am cum sa le termin. Si asta dupa ce m-au batut la cap 6 luni.
In fiecare saptamana aveam “team meeting” in care se discuta probleme de rigoare, printre care si punctele. Am fost pe ultimul loc la puncte inca de la inceput. Evident ca tot timpul imi spuneu sa fac puncte...eu promiteam ca pana la urma o sa le fac...ei nu, ca trebuie sa le fac acum...eu nu le faceam ca n-aveam chef...ei iar ma bateau la cap... mie iar imi pierea tot cheful de studiat, dar pana la urma le faceam. Insa nici atunci nu era bine...ca, vezi tu, le faceam numai cand vroiam eu...si nu-i bine.
Dar nu d-asta m-au dat afara de doua ori, o data am fost intr-un grup de 6 si am avut ceva probleme cu alcolul (nu ai voie sa bei in scoala), iar a doua oara ma banuiau pe mine ca aduc droguri in scoala (nu era adevarat, ca d-aia mai sunt aici). Dar cel mai mult eu cred ca ei isi doreu sa ma “agate” cu ceva. Cand am avut probleme cu alcolul (din aia 6, 4 au fost trimis acasa) si ne-au spus la toti ca suntem dati afara, reactia mea a fost : “bine, domnle, plec acasa” atata le-a zis. Ceilalti nu erau la prima abatere, dar tot vroiam sa ramna...Dar i-au dat afara. A doua oara eram singur, aveam “midway status meeting” e cel mai important din tot programul. La inceputul meeting-ului tac-pac sunt dat afara. Eu iar: “da, domne’, nu v-am spus ca plec daca credeti ca nu sunt suficient de bun pentru comunitatea asta”. Iarasi nu a fost bine. Ei sunt obisnuiti ca atunci cand dau pe cineva afara, persoana respectiva sa protesteze, sa argumenteze, sa se certe...Io nimic! Au incercat ei sa ma intarate, imi ziceu sa le demonstrez ca nu-i adevarata treba cu drogurile. Eu le-am zis doar ca nu-i adevarat. Ei nu, ca se le dmonstrez. Eu le-am zis ca nu le demonstrez nimic si ca plec acasa. Am mai vorbit noi ce-am mai vorbit, se tot plangeu de mine, ca la finalul meeting-ului sa ma roage sa mai raman, s-o iau ca pe un challenge :). Bine, o luna mai tarziu s-au convins singuri ca eu aveam dreptate.
Si uite asa am terminat programul. Nu pot sa spun ca scoala e foarte fericita. Si asta pentru ca l-am terminat asa cum am vrut eu, iar nu asa cum au vrut ei.
Pe curand!

POKER

Deci, in momentul de fata asta fac: joc Poker online. De cand m-am intors din Germania joc tot timpul Poker. De vina este un prieten din Germania la care am fost cateva zile in vizita. Obisnuiam sa joc poker si inainte, dar nu online. Motiv pentru care am pierdut multe nopti in Bucuresti jucand Poker si band bere. Frumoase nopti!!

Astazi insa am luat decizia sa joc toti banii la un joc mare (circa 30 $, atat mai aveam din cei 50$ pe care i-am primit gratis la inscriere) ca apoi sa pot sta linistit. Am intrat si in mai putin de doua minute am pierdut banii. In contul meu mai ramasesera circa 1$ si ceva, asa ca am intrat la un joc d-ala mic, pe care adineauri l-am terminat. Problema este ca l-am si castigat, si drept premiu mi-au dat alti 5.40 $. Dolarii astia sunt suficienti, daca ai grija, sa pierzi si o luna de zile jucand Poker online. Asa ca m-am apucat sa scriu pe blog ca sa nu mai joc Poker.  

In alta ordine de idei, m-am intors in Norvegia dupa aproape o luna in care am colindat prin Danemarca, Italia, Elvetia si Germania. Iar in mai putin de trei saptamani voi pleca in Mozambic. Mai precis in nordul tarii in Itoculo la 80 km de orasul Nacala. Proiectul meu este Child Aid. Ce-o sa fac exact acolo nu pot sa spun. Nu pentru ca nu vreau, ci pentru ca nu stiu. Asta este insa ceva normal, adica sa nu sti ce vei face acolo.

Perioada petrecuta in Norvegia a avut farmecul ei, am avut si o gramada de probleme cu staff-ul de aici. Am avut doua meeting-uri cu ei si de fiecare data am fost am fost dat afara, insa la finalul intalnirii m-au rugau sa mai raman. Si am ramas, pana la final, se pare.

Acum cateva poze din peisajul norvegian.
Oile aici sunt ceva de speriat. Nu au cioban ca la noi, ci aici ele umbla de capul lor. Nu s-ar da la o parte, Doamne fereste! Te duci cu masina langa ele si le impingi, dar nu se misca, n-ai vazut asa ceva. Aici drumul este mai mare si mai poti face slalom printre ele. Unde avem noi scoala in munti, drumul este mai mic si oile se lungesc pe tot drumul. Pana nu te dai jos din masina sa le iei la suturi nu se misca d-ale dracului.
Daca se intampla sa calci una cu masina si s-o omori trebuie sa platesti o gramada de bani, undeva la 6000 de NOK, adica vreo 700 de Euro. Deci, nici varianta asta nu-i buna. Daca ai vedea cum se uita oile la tine, ai crede ca ele stiu ca sunt asa de scumpe si iti fac numai in ciuda. Se uita asa flecmatic   si parca-ti spun: “Facem pariu ca n-ai curaj sa ma calci?” Si sunt peste tot!

Asta este o poza care imi place mult. Este facuta in cammping-ul din Trondheim unde am dormit de atatea ori. Ce este special la ea, este faptul ca a fost facuta la 23:30. De mult nu se mai face intuneric in Norvegia. La inceput a fost un pic dificil pentru ca ma trezeam tot timpul pe la 3-4 dimineata din cauza luminii. Luasem hotararea sa-mi pun folie de aluminiu in geam sa nu mai treaca niciun fir de lumina. Dar pana sa ma hotarasc sa pun si in practica decizia, m-am obisnuit cu lumina si n-a mai fost nevoie. Iar acum chiar imi place. O sa ma obisnuiesc si cu intunericul in Africa, am auzit ca acolo este bezna la ora 18:00. Deci, undeva este o compensare.

UPDATE

Stiu că a trecut o grămadă de vreme de cand n-am mai postat nimic. N-am nicio scuza, evident. Dar asa-i in blogosferă: câteodată postezi, alteori nu.
Oricum, ideea este urmatoarea.
De o lună am început propriu-zis programul pentru care am venit în Norvegia.
Aşa se face că avem de indeplinit anumite sarcini şi de facut anumite experiente.
Acum două saptamani am foat in bucatarie o intreagă saptămână gătind pentru toata şcoala. N-am avut mari probleme pentru că sunt un bucatar desavârşit. Doar că tot timpul aveam impresia că este prea multă mâncare, când de fapt nu prea era aşa multa. Asta e...nu am fost obisnuit sa gatesc pentru 40 de persoane.
Apoi am fost la pescuit la copcă. Evident că nu am prins nimic. Era si imposibil de prins vreun pestişor acolo unde gheata este de 70 cm, iar apa de 80 cm. Dar am promis ca la primavara mă revanşez.
Mai jos sunt câteva poze. Ultima poză este doar o aparentă, deci nu vă lasaţi inşelaţi.

2010

Dacă vi se pare că m-aţi mai văzut pe undeva, să ştiţi că am jucat în “Inimă de Ţigan”. D-acolo mă ştiţi! :)

Aci în Hornsjo de Anul Nou am organizat şi noi o “gypsy party”, udată din belşug cu ceai şi şampanie pentru copii. D-aia fără alcool.

 

Deci, cum bine ştiti, au trecut şi sarbătorile. Ce nu ştiţi este că asta-i partea care-mi place cel mai mult. Adică cel mai mult din sărbători îmi place când se termină şi lucrurile încep să-şi reintre uşor în firea lor.

De Crăciun  am gătit sarmale (varza murată a fost adusă din România) şi salată Boeuf.  Salată care mi-a confirmat şi altceva de care eu eram convins. Adică că noi românii (cu tot cu mâncarea şi obiceiurile noastre) suntem 80% slavi, adică ruşi. De latinitate se poate vorbi în cazul nostru doar la nivelul vocabularului, al limbii. In rest nimic, slavi. Este imposibil să nu remarci asta dacă citeşti cu atenţie literatura rusă, în special Tolstoi şi Gogol. Lucru remarcat chiar de Tolstoi însuşi când a fost prin Bucureşti. Spusese ceva de genul: “Aici (în România) ţăranul seamănă cu bunul ţăran rus”(citat inexact din memorie).
Deci, când am pus salata Boeuf pe masă, oameni din Letonia, Lituania, Cehia, Bulgaria etc. m-au întrebat dacă salata este rusească. Eu, pentru că eram pregătit şi cu temele făcute, le-am spus adevărul: că e rusească. Deci, dragi români, noi suntem 80% ruşi în ce priveşte caracterul şi mâncarea.

A venit şi Moşul, evident! Am stat şi cu el la masă. Ce mi-a adus mie moşul? Ei bine, mi-a adus trei pachete de tutun “DRUM”. Şi cum în Norvegia ţigările şi tutunul sunt şi proaste şi scumpe, Moşul mi le-a adus tocmai din Austria. Deci, calitate, nu  glumă.

În rest...să aveţi un an şi mai bun!